21 decembrie 2022 | Jurnal de tată. Așteptarea

În jurnalul său, Andrei Bătrînu ne trece prin lupta Danielei cu boala. Puteți citi aici despre diagnostic, operație, tratament, lipsurile sistemului de sănătate, perioadele de internări și externări, puterea Danielei, ajutorul primit de la cei din jur și viața familiei în prezent. În momentele de răgaz, Andrei reflectă la deciziile sale și la parcursul de până acum.

Dimineața. Orice dimineață. Mă trezesc, fac cafeaua. Nu îmi aprind o țigară pentru că m-am lăsat de fumat cu o lună înainte să se nască Daniela. Nici nu venise încă pe lume și ea dăruia deja. Uneori iau câteva guri de cafea, alteori ajung la jumătatea ceștii, dar la un moment dat “Smoopy” se trezește. Din acel moment liniștea în casă s-a încheiat. Nu durează mult și începe să alerge, pentru că Daniela nu merge prin casă, ea aleargă. Chiar și acum, după toate tratamentele, e la fel de energică precum era și înainte. O mașină de făcut dezordine. Uneori, când începem să aranjăm prin casă, așteaptă cuminte să terminăm pentru a putea face iar dezordine. Singurul moment de liniște vine pe la prânz, când face nani. Apoi continuă să alerge și să se joace până seara târziu.

Nu o să descriu cum e o zi fără ele pentru că nu are rost. Casa atunci e ordonată, dar e goală. E un loc străin, lipsit de viață în acele zile. Nu am ce să povestesc despre zilele de internare, pentru că ele trec doar în așteptarea externării. Daniela a încheiat o etapă lungă și dificilă în tratamentul ei. În șase luni a făcut nouă cure de chimioterapie și, la un moment dat, între aceste cure, a fost și operată.

Ce știm sigur în urma acestor tratamente? Știm că ele au avut efect, știm că boala a fost împinsă înapoi. Dacă te întâlnești cu Daniela pe stradă, nu realizezi că este un copil bolnav. Mi s-a confirmat asta de mai multe ori, cu diverse persoane care nu știu ce se întâmplă. Având în vedere punctul în care a fost descoperită și răspândirea din acel moment, putem spune că trăim un miracol, zi de zi.

Ce nu știm încă azi? Ce nu știu medicii? Dacă mai există sau nu urme ale bolii în organism. Pentru asta vor face investigații luna aceasta. Imagistică. În așteptarea acelor investigații stau și mă întreb destul de des zilele acestea: ce sumă de bani ar putea garanta, înainte de efectuarea lor, faptul că imaginile vor fi curate, că vor indica absența bolii din organism? Iar răspunsul e simplu: nu există. Aș putea fi mâine cel mai bogat om de pe planetă și tot nu aș putea cumpăra, în mod garantat, sănătatea Danielei. Așa că tot ce pot face este să aștept investigațiile, să las medicii să analizeze și să găsească cele mai bune opțiuni pentru Daniela, în funcție de ce vor vedea. Acest moment nu este un capăt de drum. Indiferent ce apare după investigații, vor mai exista tratamente. Tipul și intensitatea lor însă depinde de rezultate. Iar așteptarea e apăsătoare, gândul e cu mine permanent. Recunosc că în aceste zile e destul de greu să mă concentrez sau să mă ocup de orice altceva.

Poți face ceva să mă ajuți? Din păcate nu cred. Nu văd ce ar putea face altcineva ca aceste zile să fie mai ușoare. Să caut informații despre acest punct în tratamentul rabdomiosarcomului în mod cert nu mă ajută, doar mă afundă și mai tare în diverse scenarii. Singurul lucru cert e că în aceste săptămâni Daniela va fi mai mult acasă. Și al doilea lucru pe care îl știm e că nu știm ce urmează.

Dar o poți ajuta pe Daniela. Cu o rugăciune. În orice formă, în orice loc și moment al zilei îți amintești. Si gândul tău să fie pentru toți copiii aflați în situația Danielei. Daniela e Universul nostru, dar ca ea sunt mulți alții. Și ei sunt Universul părinților lor. Iar pe cei de la Dăruiește Viață îi poți ajuta concret. Pune mâna pe telefon și dă-le un sms. Ia cardul sau intră în internet banking și donează orice sumă consideri tu că poți și vrei. Eu am intrat în spitalul nou. Am văzut locul de joacă, pe Daniela o să o scoți cu forța de acolo. Am văzut pe acoperișul spitalului un viitor observator astronomic. Vor avea și cinematograf pentru copii. Asta pe lângă toată aparatura, sălile de operații și toate detaliile medicale și tehnice pe care, sincer, nu le cunosc. Radioterapie pediatrică într-un spital de stat. Asta nu există în România, pur și simplu nu avem în niciun spital de stat asta pentru copii. Și ea e foarte importantă în tratarea multor tipuri de cancer. Dacă boala Danielei nu a dispărut, probabil va avea și ea nevoie de radioterapie, de exemplu.

Și după ce ai făcut asta, după ce ai donat, bucură-te de Sărbători. La un moment dat medicul Danielei mi-a zis așa: “Cancerul la copii e de 100 de ori mai rar decât la adulți. De regulă niciun părinte, niciodată, nu va trebui să se teamă de așa ceva”. Și are dreptate. Aproape niciun părinte nu se va confrunta cu așa ceva, în viața copilului său. Dar pentru cei cărora viața le-a așezat acest drum în față, Marie Curie este locul în care pot găsi speranța. Speranța că medicii au făcut tot ce este omenește posibil și că au avut tot ce le este necesar.

Vă doresc Crăciun fericit! 

De cele mai multe ori, povestim despre copiii bolnavi și mamele care îi însoțesc, dar acum aflăm perspectiva tatălui, a celui care așteaptă, care face drumuri acasă-spital. Ne dorim să-i ajutăm pe tații în aceeași situație să se simtă mai puțin singuri. Vom continua publicarea paginilor de jurnal cu sprijinul Sandrei Popescu, voluntara noastră. Mulțumim.