Copiii de la Grădinița Păulești au făcut mărțișoare cu scop caritabil

Copiii de la Grădinița Păulești au făcut mărțișoare cu scop caritabil

13 mar 2023 | 4 min
Motivul meu

Cadrele didactice de la Grădinița Păulești au vrut să facă un bine și să ajute niște copii aflați la nevoie. Așa a apărut ideea unui Târg de Mărțișor, primul de acest fel organizat în Păulești. 

Când au hotărât să doneze fondurile strânse către Spitalul Marie Curie, educatoarea Andreea Ioniță s-a gândit instant la Centrul de Hemodializă. Îi cunoștea foarte bine situația pentru că fratele ei, David, este pacientul secției din anul 2019, de când avea 9 ani, și știe că acești copii își petrec o mare parte din viață într-un salon de spital.

Untitled design copy.jpg

Inițial, David făcea dializă de trei ori pe săptămână, iar eu îl însoțeam împreună cu mama la spital. Am găsit acolo un centru primitor, cu un personal plăcut, dedicat, prietenos cu copilașii și am apreciat dăruirea tuturor, de la asistente până la dl. Dr. Andrei Căpitănescu.” - Andreea Ioniță

Numărul copiilor care fac hemodializă este în creștere

Chiar dacă în prezent David nu mai merge regulat la hemodializă, el ajunge la centru lunar, pentru controale. Astfel, Andreea știe că în ultima perioadă dializa se face în serii pentru că numărul copiilor a crescut considerabil, iar cele două aparate donate de Dăruiește Viață către Centrul de Hemodializă, cu sprijinul donatorilor și sponsorilor, sunt folosite intens. Noi și performante, acestea scad efectele secundare ale tratamentului. 

Le-am explicat colegelor mele de ce consider că ar fi bine să donăm banii către acest centru, le-am spus povestea lui David și le-am povestit despre toată implicarea pe care o au cadrele medicale pentru acești copii. Apoi, ne-am pus pe lucru.” - Andreea

Mărțișoarele au fost confecționate de-a lungul unei săptămâni intense 

Cei de la grădiniță au făcut un afiș oficial pe care l-au distribuit în localitate și au lansat invitația pe grupurile de părinți. A urmat o săptămână încărcată în care, pe lângă activitățile normale dedicate acestei sărbători, cadrele didactice au prelucrat mărțișoare cot la cot cu copiii. 

Untitled design (1).jpg

Am realizat mărțișoarele cu copiii la clase, iar ei au depus un efort atât de mare. Însă, cadrele didactice au lucrat și acasă, în timpul liber, până noaptea târziu și în zilele de weekend dinaintea târgului. De aceea zic că a fost o perioadă foarte încărcată pentru noi, dar ne bucurăm din suflet și a meritat din plin tot efortul depus.” - Andreea

A participat întreaga comunitate - cadre didactice, copii, părinți, localnici

Majoritatea materialelor au fost cumpărate din banii cadrelor didactice - cartoane, hârtii, mărgeluțe, lut pentru modelaj - sau au fost donate de comunitatea din Păulești care se ocupă de acest meșteșug. Astfel, au primit mărțișoare de lemn pe care le-au pictat apoi copiii, șnururi de mărțișoare sau ace pentru confecționarea broșelor. Au fost chiar și părinți care au confecționat mărțișoare acasă și s-au oferit să le doneze pentru a le pune la vânzare. 

La fiecare din cele 6 clase au fost realizate în jur de 200-300 de mărțișoare

Târgul a fost amenajat în curtea grădiniței, pe 27 și 28 februarie. Pentru că activitățile din grădiniță s-au desfășurat normal, în paralel cu târgul, personalul a făcut cu rândul și astfel cu toții au participat activ în organizare: de la montarea corturilor și amenajarea standurilor, până la prezentarea mărțișoarelor și preluarea donațiilor. 

În Păulești, este ceva inedit, mai ales că este un târg organizat de grădiniță. Așadar, am și unit oamenii, am și oferit un loc de unde să poată cumpăra mărțișoare pentru cei dragi.” - Andreea

Așteptările au fost cu mult depășite

Au primit vizite de la întreaga comunitate: copiii din afara grădiniței, care învață în școala Păulești, alături de doamnele profesoare și de domnul director, părinții și bunicii, localnici și reprezentanți ai primăriei. 

Untitled design.jpg

Mărțișoarele nu au avut preț, am considerat ca fiecare să doneze suma pe care și-o permite și pe care o consideră de cuviință. Însă, așteptările pe care ni le-am fixat au fost cu mult depășite în momentul în care am avut suma de bani în față, de până la de trei ori mai mult.” - Andreea

Părinții au fost cei care s-au ocupat de numărarea banilor și ulterior de viramentul sumei în contul asociației Dăruiește Viață, iar Andreea s-a ocupat de trimiterea mesajului către noi, explicându-ne cum doresc să fie alocați.

Am vrut să îi implicăm pe copii, să construim relații cu părinții și să sudăm mai bine relația dintre cadrele didactice pentru că este o grădiniță nouă, înființată în 2020 în timpul pandemiei. Am vrut să construim o comunitate”, ne-a spus Andreea. Și suntem de acord cu ea. Dăruiește Viață a început cu trei susținători, iar în zece ani s-au strâns 500.000 de oameni în comunitatea Dăruitorilor.

Iar la final, cu toții am avut un cumul de sentimente, de la uimire, la bucurie și recunoștință. Recunoștința aceasta ne face să organizăm târgul și anul viitor.” - Andreea

Ne-am bucura ca acesta să devină un târg cu tradiție în Păulești și le mulțumim tuturor cadrelor didactice implicate: Anca Ghiță, Andreea Ioniță, Diana Angelescu, Antonia Cernat, Simona Cojocărel, Andreea Sandu, Bianca Nicolae, Delia Călăvie, Alexandrina Vasile și Niculina Banu. 

 

Articol scris de Sandra Popescu, voluntara noastră. Mulțumim pentru implicare.


Donează pentru o șansă la viață

lei = 10 acțiuni
Radio