Jurnal de pacient: Între „să vă duceți la cine vi l-a prescris” și „noi o să vă primim întotdeauna”

Alexandra (pseudonim) este pacient oncologic și a ținut pentru un timp Jurnalul de Pacient pe blog. A întrerupt pentru o perioadă, din cauză că viața ca bolnav de cancer în pandemie a fost mult prea complicată, dar revine acum cu o nouă filă din jurnalul ei, în care povestește despre relația dintre medicul oncolog și pacient.

Când ai un medic oncolog într-un spital universitar, eventual în alt oraș decât cel natal, ți se recomandă să-ți faci rost și de un oncolog de teritoriu: unul care să te ajute cu trimiterile, cu rețetele pe termen scurt, care să te vadă dacă ai o urgență până ajungi în centrul universitar. Dar căutarea lui e mai grea decât pare la prima vedere.

Înarmată cu biletele de externare și documentele medicale de la „centru”, mă îndrept spre clădirea de oncologie a Spitalului Județean. Acolo, holul plin. Se stă și în picioare, și pe scaune; medicii sunt puțini, iar pacienții vin din tot județul. N-am nicio idee ce medic să aleg. Noroc că mă întâlnesc cu o cunoștință care îmi spune „Mergeți la doctorița G, e foarte bună. A fost și șefă de secție.” Mă liniștesc și îmi găsesc locul la coadă. Doctorița vine pe la 11. Deh, așa e programul. De la 11 la 13.

Cabinetul este o încăpere înțesată de materiale și mai ales de flori și punguțe de cadouri. Un scaun mic pentru pacient, lângă peretele opus biroului, o masă plină de hârțoage și alte flori și scaunul doctoriței. Ce-i drept, e început de martie, toată lumea primește „atenții”. Eu am venit cu mâna goală. Cumva, faptul că am cancer mă scuză de astfel de preocupări „lumești”. Sau cel puțin așa îmi place mie să cred.

Medicul îmi citește documentele și mă întreabă cine mă tratează la București. „Doamna Conferențiar X”, îi spun eu, gândindu-mă cu naivitate că titlul de conferențiar al medicului meu curant m-ar putea scuza că am ales să mă tratez acolo. Dar nu e așa. „Să-i spuneți doamnei DOCTOR X”, răspunde ea apăsat (da, toți sunt doctori, știu și eu asta, amuzant ar fi să se și poarte toți ca atare), „să vă dea scrisoare medicală și să vă dau eu rețetele de acuma. Știu și eu să tratez cancerul, că am mai multă experiență decât doamna doctor. De fapt, am să-i spun chiar eu, când o mai văd pe la vreun congres.”

Plec de la spital ușor umilită și derutată. Nu știu exact ce s-a întâmplat. Am senzația că am jignit pe cineva și nu-mi dau seama cum. Dar nu contează. E bine, acum am și medic de teritoriu, am spatele asigurat.

Două săptămâni mai târziu, încep să fac febră. Sun la spitalul universitar unde mă tratez și mi se spune să mă adresez celui mai apropiat spital de urgență, să excludem vreo infecție. La Spitalul Județean, sunt trimisă la Oncologie. Numai bine, am și medic acolo, am la cine apela. După nelipsitul stat la rând, bat la ușa cabinetului și intru, toropită de febră și de starea de rău aferentă. Îi spun doctoriței ce s-a întâmplat, îi arăt din nou documentele medicale și îi amintesc ce tratament fac, apoi aștept. Cu un zâmbet mieros, doctorița mă întreabă: „Cine v-a prescris tratamentul?” - „Doamna doctor X, de la Spitalul Y.” (mi-am învățat lecția, acum zic „doctor”) - „Atunci să vă duceți la cine vi l-a prescris.” Îi spun că am febră, că drumul cu trenul durează 7 ore. Nimic. „Luați niște Paracetamol, eventual luați-vă un antibiotic să fie acolo și mergeți.”

Ies din cabinet aproape în lacrimi. Ajunsă acasă, sun din nou la spitalul universitar și întreb medicul de gardă dacă mă pot duce la ei. „Sunteți pacienta noastră, noi o să vă primim întotdeauna. Doar că e mult de mers ca să veniți până la noi pentru asta.” Și totuși, exact asta urmează să fac. A doua zi dimineață, la ora 6, încep să-mi fac bagajele.

Publicăm acest Jurnal de pacient pentru că credem că vocea pacientului trebuie ascultată mai mult în sistemul medical românesc. Pentru că pacientul are nevoie să fie auzit, iar lucrurile pe care le spune el ne arată ce lipsește sau ce este insuficient în țara noastră. Rămâneți alături de proiectele Dăruiește Viață și, împreună, vom reuși să aducem oamenii înapoi în centrul sistemului.
 

Credit cover photo: Alexander Grey, sursa: Unsplash