Jurnal de pacient: O încheiere

Pentru încheierea jurnalului de pacient, preia legătura sora Alexandrei (pseudonim), care i-a fost alături de-a lungul întregii perioade dificile, pentru o discuție despre boală și despre final.

În ciuda celor mai bune îngrijiri și a protocoalelor urmate, corpul omenesc are limitele lui, dincolo de care nu poate trece. Iar în cancer, uneori, lucrurile nu se termină așa cum vrem noi. Uneori se termină cu perioade lungi de agonie, pe care noi, ca nație, vrem să le trecem sub preș; să nu le vedem, să ne prefacem că durerea nu există și că oamenii nu își îngrijesc bolnavii terminali acasă, fără calmante puternice și fără ajutor. Alteori se termină fulgerător, când nu te aștepți, când pare că mai este timp, iar atunci spunem că e un noroc deghizat, că măcar pacientul nu mai suferă.

Niciodată nu știm cum se vor termina lucrurile. Am auzit mulți bolnavi care, la aflarea veștii, au refuzat orice tratament, spunând că vor să moară liberi, așa cum au trăit, nu țintuiți la pat din cauza tratamentelor și a reacțiilor adverse. Și țin, de fiecare dată, să le spun că boala nu funcționează așa. Nu e o furtună cu un singur fulger. Nu stă în așteptare, tăcută, ca să te lovească apoi o singură dată, fatal, când se termină totul.

Cancerul avansează treptat. Întâi îți ia un lucru, apoi altul. Întâi vine cu o durere mai mică, apoi cu alta, iar faptul că eviți reacțiile tratamentului nu înseamnă că vei evita și durerile aduse de boală. Când lași natura să-și urmeze cursul, nu mori întotdeauna din picioare, în vacanță pe Riviera, după ce ai bifat ultimul element de pe lista de dorințe. Cancerul nu vine cu garanții și nu te omoară întotdeauna repede. E un joc care nu respectă prea multe reguli, oricât am încerca noi să-l obligăm, și care se termină atunci când se termină, fie că ești pregătit sau nu.

Credit foto: Gaelle Marcel. Sursa: Unsplash

În final, tuturor ne plac poveștile cu învingători. Poveștile cu oameni care se luptă cu boala, cu traumele, cu necazuri de tot felul, și ies victorioși. Care trăiesc până la adânci bătrânețe în ciuda lucrurilor prin care au trecut și își spun povestea, inspirându-i pe toți. Dar uneori, victoria nu strigă cu glas răsunător. Nu vine cu surle și trâmbițe, gata să-și primească aplauzele. Uneori, victoria poate să însemne doar câțiva ani câștigați și trăiți frumos. Câțiva ani în care să te bucuri de toate, știind că orice zi poate fi ultima în care le vezi. În care ești acolo.

Dar tu vei fi acolo întotdeauna.

Credit cover: Piyapong Thongcharoen. Sursă: Dreamstime