Misiunea Monicăi: ochișori fericiți pe Secția Chirurgie II

Monica a decis de mult că destinul i-a rezervat o misiune de viață și s-a lăsat condusă de acesta.

A ales o școală medicală de performanță, conștientă că aceasta vine cu responsabilități, cu legături ce se vor crea și cu emoție.

A simțit de la început că nimic nu te pregătește pentru ce urmează, așa cum nimic nu te încarcă mai pozitiv decât ”Mulțumim pentru tot, doamna asistentă!” Timp de 20 de ani a lucrat cu pacienți adulți, cu care a comunicat și a empatizat, înțelegându-le nevoile. A ales apoi să schimbe tot: spitalul, orașul, dar mai ales specialitatea medicală.

A început să-și cunoască puterea de a lucra cu copii fragili, cu nou născuți. Și dacă traficul în București i s-a părut mai greu, gingășia copiilor nou născuți a ghidat-o să-și folosească creativitatea, empatia și, desigur, toate cunoștințele pentru a înțelege fiecare scâncet și fiecare plânset.

Primul pacient a fost ”un boț de om” de numai 700 de grame. I-a marcat viitorul profesional și, chiar dacă micul luptător nu a răzbit, are și acum ciorăpelul cu care îl îmbrăca.

Este în cutiuța lui, cu povestea lui, bine pusă în suflet, și e unul din motivele pentru care a ales să meargă mai departe: un talisman de suflet.

Au urmat multe zile și nopți cu miracole, când decizia de a rămâne alături de copii și de a fi parte din ceea ce ei transmit a venit firesc. Momente ca atunci când, pentru un copil aflat în apnee, a avut doar 3 minute ca să găsească toate resursele de resuscitare, fără să conteze nimic altceva, și a reușit.

A fost și momentul când șuvița de păr alb apărută peste noapte i-a confirmat încă o dată că destinul a dus-o acolo unde poate face mai mult.

Și dacă destinul a făcut ca Monica să lucreze cu copii, tot el a făcut ca la un moment de răscruce al unui copil de doar o lună, pe patul de spital, cu un prognostic foarte rezervat, să-l boteze: Andrei.

Iar Andrei, împreună cu echipa medicală, cu părinții și nașa lui, a găsit puterea în primul său an de viață să lupte și să câștige o bătălie grea. Acum merge la școală și vorbește din când în când cu Monica despre jocuri, colegi, filme, despre viață.

- Monica împreună cu Andrei, foto arhivă personală

A învățat să lucreze cu emoțiile de la colegele sale și alte colege învață acum de la ea să se echilibreze cu vibrația și energia din ochișorii copiilor.

A înțeles să fie parte a unei familii mari care are nevoie de tehnologie, profesionalism și empatie ca să ajungă la un act medical de înaltă calitate. Pe Monica Tanislav o găsim zilnic, de 17 ani, la a doua ei casă, în cadrul secției de Chirurgie Pediatrică II din spitalul M.S. Curie.

Este o realitate că avem astfel de profesioniști și o realitate că vor face parte din echipa noului Spital, unde tehnologia va eficientiza procedurile și va oferi facilități prietenoase, unde copiii o să-și poată trăi copilăria cât timp se luptă cu boala.

Împreună suntem #profesioniști #NoiFacemUnSpital #așaseface