Centrul de Excelență în Tratarea Retinoblastomului la Copii, la Spitalul Marie Curie
În România sunt diagnosticate anual între 7 și 10 cazuri noi de retinoblastom la copii. Retinoblastomul este o formă de cancer a ochiului, întâlnită cel mai frecvent la copiii mici și sugari și responsabilă pentru cazurile de orbire sau pierdere a ochiului și chiar deces. Deși este un tip de cancer cu rată bună de vindecare, dacă este descoperit și tratat la timp, lipsa echipamentelor necesare determină pacienții să ajungă la tratament în afara țării, de multe ori prea târziu.
Dăruiește Viață pune bazele Centrului de Excelență în Tratarea Retinoblastomului la Copii, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie S. Curie din București, donând echipamentele esențiale pentru realizarea tratamentului de conservare (de salvare a ochiului). Investiția de aprox. 176.000 euro a constant în achiziția unui microscop chirurgical, a unui adaptor pentru laser și a unei criode. Anterior, Asociația dotase deja spitalul cu un laser oftalmologic performant. Centrul de Excelență astfel creat va deservi pacienții din întreaga țară, atât cazurile noi diagnosticate, cât și pacienții în observație.
”Ne dorim să înființăm un centru de referință în retinoblastom în România, ca să putem trata copiii aici și să nu mai fim nevoiți să-i trimitem în afara țării. Cancerele de ochi la copii au o rată foarte bună de supraviețuire dacă sunt diagnosticate și tratate la timp. Având echipamentul și infrastructura necesară putem face acest lucru.” – Dr. Nițulescu Cristina, medic oftalmolog pediatru, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie S. Curie
Pe lângă retinoblastom, echipamentele pot fi folosite pentru tratarea și altor patologii oftalmologice, multe dintre ele inoperabile în România la copilul nou născut sau la sugari, în momentul actual: cataractă congenitală, dezlipire de retină, complicațiile retinopatiei de prematuritate.
Înființarea centrului de excelență în cadrul SpitaluluI Marie Curie, în contextul proiectului #NoiFacemUnSpital (spitalul de copii construit de la zero, cu focus pe patologia oncologică), va asigura o abordare multidisciplinară a copilului bolnav de cancer, cu o echipă medicală dedicată și cu expertiza și echipamentele necesare oferirii celei mai bune îngrijiri, la nivelul Europei Vestice. În plus, spitalul este unul cu adresabilitate națională, primind pacienți din întreaga țară și tratează pacienți între 0 și 18 ani, asigurând servicii de anestezie, indiferent de vârsta și greutatea copilului sau sugarului.
Cu această investiție, se continuă procesul de transformare a Spitalului Marie Curie într-un hub regional pentru tratarea copilului la cele mai înalte standarde de excelență.
Partener principal proiect: UniCredit Bank
___
Foto: microscop și training (credit: Cătălin Georgescu), laser diodă, Dr. Nițulescu în timpul unei intervenții
Implică-te și tu!
Fie că ești persoană fizică sau juridică, poți ajuta.