Jurnal de tată. O vară normală

Daniela a fost diagnosticată cu cancer în primăvara anului 2022. A urmat tratament în România și de la începutul anului 2023 părinții au plecat în Italia să continue lupta. În aceste pagini de jurnal, Andrei Bătrînu, tatăl Danielei, ne povestește cum a decurs vara lor în Milano.
 

18 mai 2023

Daniela face astăzi RMN. A terminat radioterapia de o lună și doctorii vor să vadă rezultatele. Între timp, a continuat chimioterapia la spital, săptămânal. Medicul ne spune că rezultatele vor fi gata în trei-patru zile, dar, dacă totul a decurs așa cum trebuie, vom trece într-o nouă etapă, mult mai ușoară. Mentenanța e cuvântul care simplifică totul, un tip de chimioterapie ușoară ce are mai mult rolul de a preveni recidiva. Cam de o săptămână nu mai dorm liniștit, am emoții, doar la asta mă gândesc.

A doua zi revenim pentru tratament. La final, când medicul ne dă foaia de externare, citesc și rezultatele RMN-ului. Remisie (parțială) și decizia de a adopta tratamentele ușoare. Întreb medicul: adică…e bine? “Da, e bine”, îmi răspunde.

Iunie 2023

Noua etapă a tratamentului Danielei are o durată de aproximativ un an. Ea implică o perfuzie săptămânală la spital și un siropel pe care îl ia zilnic. E chimioterapie, dar dozele și substanțele au o toxicitate mult redusă. Viața ei e aproape normală. Părul îi crește la loc. Are un păr des și foarte pufos. Începem să avem iar griji normale: cum să facem să stea mai puțin pe telefon, cum reușim să o învățăm să renunțe la scutece. Reușim să facem și câteva mici excursii de o zi (Italia are atât de multă istorie încât în orice sat ai merge sau orice piatră ai întoarce, poți găsi ceva din trecut).

Iulie 2023

În iulie se naște frățiorul ei, Mihai. La umbra Domului, dacă pot glumi (spitalul în care s-a născut e relativ aproape de Dom). Daniela e geloasă din primele cinci secunde atunci când îl vede, dar apoi îl acceptă. Începe să fie chiar îngrijorată pentru el, atunci când plânge. Îi aduce jucării, se joacă cu el, ne înțelege că uneori trebuie să îi dăm și lui atenție. Aș putea povesti un pic și despre diferențele dintre nașterea în România și nașterea în Italia, dar voi spune doar atât: personalul medical e atât de atent cu mama și copilul (infirmiera, asistenta, moașa, medic neonatolog, medic pediatru) încât la un moment dat devin aproape obositori. Dar am înțeles că ce mi se pare mie obositor e de fapt normalitate. Așa trebuie să fie, să verifice tot ce au de verificat.

Ne mutăm. Până acum am stat la o fundație, dar camerele sunt prea mici pentru toți patru. Nu mai locuim în Milano, ci lângă. Mergem la spital pentru tratamentele Danielei făcând naveta… autobuz, tren, tramvai. Dar starea Danielei permite fără probleme, fiindcă acum e ca orice copil normal. Unii italieni au un “defect”: încep conversații cu străinii, mai ales dacă sunt copii lângă ei. Iar când se întâmpla să ajungem la întrebarea “De ce sunteți în Italia?” și le spun, văd mirarea pe fața tuturor. Nimic din ce a făcut Daniela, din toate tratamentele, nu a lăsat urme fizice. Când o vezi nu îți vine să crezi că a trecut prin toate.

Etapa aceasta a tratamentelor Danielei implică controale la trei luni. Următorul ei RMN e programat pe 21 august (aflăm asta cu două luni înainte - o altă diferență între sistemele medicale. Aici, în Italia, de regulă există un plan și medicii, atunci când pot, programează din timp toate etapele). Mă gândesc că aș vrea să încerc să o dăm pe Daniela la grădiniță din toamnă. A fost smulsă brutal din colectiv de boală și revenirea ar ajuta-o enorm. Copiii învață între ei mult mai multe decât alături de noi. Întreb medicul “Dacă RMN-ul iese bine o putem da la grădiniță?” Îmi răspunde că nu crede că vor fi vești proaste și că da, din punctul lui de vedere nu există interdicții medicale ca Daniela să revină în colectiv.

Ne gândim să venim în țară să îl botezăm pe Mihai. Tratamentele Danielei implică și o pauză periodică de aproape două săptămâni, așa că e realizabil. Au apărut iar și low cost-urile Bacău-Milano. Sunt mai ieftine ca un bilet de tren Bacău-București. Putem ajunge acasă mai repede din Milano decât îmi lua mie să ajung din Bacău la București când făceam tratamentele în România. Lucrurile se așază înapoi la normal, descopăr că încep iar să am griji mărunte, nesemnificative. Mă enervez uneori când Daniela e obraznică, o cert.

21 august 2023

Avem programat RMN, raza la plămâni și chimioterapie. Merg doar eu cu Daniela. Ea rezistă eroic. Plânge doar câteva secunde când îi montează acul și când îl scot (alt “detaliu”: datorită empatiei și aerului relaxat din spital, Daniela a devenit mult mai relaxată în preajma oricărui “halat”, plânge mult mai puțin și nu se mai trage înapoi când se apropie un “halat” de ea).

Ziua e lungă, ajungem la 8 și terminăm la 18. La final realizez că o săptămână nu mai venim la spital și aș vrea să aflu rezultatul mai repede, așa că îi zic medicului că îi dau un email a doua zi să îl întreb ce a apărut. “Fără nicio problemă”, îmi zice, o programează pentru următoarea cură săptămâna următoare, luni pe 28. Îmi zice că următorul RMN va fi peste trei luni. Plecăm acasă.

De trei luni dorm bine. Toți dormim mult mai bine.

A doua zi realizez că totuși am cam multe emoții, așa că îi scriu de dimineață. Îi explic că am emoții și îl rog să îmi trimită rezultatul, dacă îl au deja. Trimit mailul și plec la cumpărături.

La 13.21 îmi scrie înapoi medicul: “Good morning mr Batrinu, Unfortunately…”  se vede înainte să deschid mesajul și să îl citesc până la capăt. Pe scurt, boala pare că revine, au deja un plan și îl vor aplica cât de repede posibil. Îmi amintesc cuvintele medicului din primul mail: “Nu am gloanțe magice”. Dar, aflând ce doresc să facă pentru Daniela, realizez că ei au toate armele disponibile, și că le folosesc. Pe “gloanțele” lor nu se pune praful.

Tot ce recâștigasem în ultimele trei luni e șters cu buretele într-o secundă. Toate planurile sunt anulate. Din nou…

Jurnal de tată: diagnostic, prima operație, tratament, lipsurile sistemului de sănătate, perioadele de internări și externări, puterea Danielei, ajutorul primit, viața familiei, schimbările aduse de nașterea Danielei, așteptarea rezultatelor, ultima operație, decizia părinților de a pleca, primele impresii despre sistemul medical din Italia și liniștea după primele luni petrecute acolo. 
 

Am publicat paginile de jurnal cu sprijinul Sandrei Popescu, voluntara noastră. Mulțumim pentru implicare.