Saina poate: „Alex mă face să merg mai departe și să lupt”

Articolul a fost publicat inițial pe Republica.

Saina are 31 de ani și își face specializarea în oncologie și medicină de urgență în Marea Britanie. De curând, a vizitat Spitalul de Copii, pe care îl construim împreună în București, și a fost pentru prima dată când a simțit bucurie în ultimul an. Un an de când Alex, soțul ei, nu mai este, după o luptă cu cancerul și șase ani de tratamente.

„Am trăit fericirea absolută și, dacă asta a fost, e suficientă cât să fie pentru o viață.”

Saina și Alex s-au cunoscut într-o tabără. Ea avea 15 ani, el 20. Pentru că voia să câștige un concurs de îmbrățișări, Alex a îmbrățișat pe toată lumea din tabără, inclusiv pe Saina. Ea locuia în Halmeu, Satu Mare, el în București. Când s-a întors acasă și a întrebat-o mama ei cum a fost în tabără, Saina i-a spus: „Am văzut un băiat frumos, cu părul creț.”

Anii au trecut, Saina a intrat la Facultatea de Medicină și s-a mutat la București. Rămăseseră prieteni pe Hi5, un site de socializare popular la vremea respectivă. În anul trei de facultate, Alex a invitat-o în oraș, la o ceainărie. Saina s-a gândit mult cu ce să se îmbrace, avea emoții, dar n-a lăsat să se vadă. A ajuns mai devreme și l-a sunat să-l întrebe ușor intimidant, după spusele lui, când urma să ajungă. Timpul a trecut foarte repede, îi venea natural să râdă la glumele lui, iar lui i-a plăcut că frumusețea ei interioară dădea pe dinafară.

Următoarea întâlnire a fost pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, la Muzeul de Artă Contemporană. Alex își învățase lecția și a ajuns mai devreme, cu un trandafir. Atunci au început oficial relația, deși primul sărut a venit mai târziu, pe la a patra întâlnire, pe fugă, înainte ca Saina să se urce în metrou. Povestea a continuat la fel, cu surprize și romantism, până la cererea în căsătorie și o nuntă ca-n povești.

„Din afară pare că am fost niște tineri loviți de soartă.”

În timpul pregătirilor de nuntă, Alex se simțea cam obosit, slăbise un pic și avea o tuse seacă, dar a pus totul pe seama agitației dinaintea evenimentului. Apoi, a mers la medicul de familie, a urmat o vizită la medicul specialist și o radiografie pe care se vedea o masă imensă în mijlocul plămânilor. Din cabinetul medicului, i-a trimis un mesaj Sainei: „Roagă-te.”

Saina aștepta în mașină, urmau să meargă să cumpere niște dulapuri, pentru că ea își dusese lucrurile din apartamentul ei din Brâncoveanu unde locuia el în Militari, dar mai avea nevoie de spații de depozitare. Saina a fugit din mașină, s-a dus direct în cabinet și, la 10 zile de la nuntă, au aflat că Alex avea suspiciunea unui limfom Hodgkin, un cancer de sânge.

Au anulat luna de miere. Alex a fost în stare de șoc, nu reușea să înțeleagă ce se întâmpla, nu putea să doarmă și să mănânce. Au plecat în Franța, unde locuia sora lui, pentru mai multe investigații și confirmarea diagnosticului. A început acolo tratamentul. Deși Saina și-a dorit să își înghețe ultimul an de facultate, el a încurajat-o să continue, avea speranță că o să fie bine. Ea s-a întors în România, în apartamentul unde își lăsase hainele, singură cu rochia de mireasă. El a rămas în Franța pentru tratament.

„Am trecut prin toate aceste episoade, dar noi de fapt am fost cei mai fericiți.”

Au urmat drumuri România-Franța și retur. Au apărut efectele secundare ale tratamentului lui Alex cu chimioterapie și radioterapie. În același timp, a fost autodidact și a schimbat jurnalismul, ocupația lui din țară, cu o pasiune din copilărie: graphic design-ul. A venit vremea gărzilor de 24 de ore ale Sainei în spitalele de aici.

În 2016-2017, în ciuda tratamentului dur, Alex a scris prima carte, #poțisărâzi, un jurnal în care a povestit despre experiența lui, de la aflarea diagnosticului până la tratamentul din Franța. Pus față în față cu o boală gravă, cu greul care a venit și optimismul care nu l-a părăsit, a început să reconsidere ce e important pentru el și Saina.

A intrat în remisie. Ulterior, s-au mutat împreună în Marea Britanie. El a fost admis la master și a obținut job în graphic design, după ce bazele și le pusese singur. Ea și-a echivalat examenele și a făcut rezidențiatul acolo, într-un alt sistem medical, cu gărzi de 12 ore, dar cu mai multă responsabilitate. Amândoi au căutat un fel de normalitate, dar la puțin timp au apărut primele semne de recidivă.

Două transplanturi. Multe speranțe. O pandemie. Multă iubire. 10 ani de relație. Șase ani de luptă cu cancerul. „O căsnicie în permanentă stare de avarie, de urgență”, ar zice Alex. „Am învățat să trăim prezentul, să fim recunoscători pentru un prânz împreună”, ar zice Saina. Mult umor și ironie. Puteau totuși să râdă împreună ca la prima întâlnire. Și când avea o perfuzie, Alex cânta și făcea haz de necaz.

„Am fost atât de fericiți. Am avut și momentele noastre de vulnerabilitate, în care nu ne simțeam la fel de puternici. Plângeam o zi și apoi o luam de la capăt. Cred că e important ca lumea să vadă că se poate lupta și că lucrurile pot să fie frumoase dacă ai alături de tine persoana care chiar contează”, ne-a povestit Saina. 

După al doilea transplant Alex a înțeles că nu mai poate fi vorba de vindecare. Organismul lui era din ce în ce mai slăbit, era internat constant pentru imunoterapie și chimioterapie. Deja nu mai spera să petreacă o viață cu Saina, dar măcar 10 ani. Au fost doar doi ani.

Într-o zi obișnuită, când fusese externat, au stat împreună, au luat prânzul, dar apoi s-a simțit rău. Au chemat ambulanța. Pe drum, Saina i-a spus: „Te iubesc.” Alex i-a răspuns: „Și eu te iubesc.” Acestea au fost ultimele lui cuvinte. A mai urmat o strângere de mână la spital.

„Este fericirea care mi-a rămas din Alex, chiar dacă Alex nu mai e aici.”

Alex a luptat pentru el, pentru Saina, pentru amândoi. Și tot el reușește, prin cărțile lui, să o facă pe Saina să meargă înainte: „Știu că este o luptă grea, dar că pot să fac mult bine. Alex nu și-a dorit niciodată să renunț. Când am câte o zi în care e prea greu sau n-aș mai vrea să lupt, mă gândesc cât de greu i-a fost lui. Asta trebuie să fac și eu: să lupt pentru mine, pentru el și pentru pacienți, împreună cu ei.”

Saina s-a întors destul de repede la serviciu. Medic fiind, i-a fost totuși teamă de cum o să decurgă interacțiunile cu pacienții ei, după ce ea însăși a trecut prin asta. I-e greu și o afectează, dar încearcă să lase sentimentele la ușă și să facă tot ce poate pentru ei. Cât timp mai există o linie de tratament disponibilă, e bine, privește înainte cu optimism.

„Simt că am nevoie să merg mai departe cu oncologia pentru că face parte din mine, oarecum. Este dureros să privesc pacienții în ochi și să le simt frica. Nu pot să le spun că va fi bine, pentru că nu știu nici eu că va fi bine, dar putem să vorbim despre cum vom lupta împreună, și eu alături de ei. Aparținătorii sunt la fel de speriați și simt nevoia să fac tot timpul o pauză și să mă adresez și lor.”

Din păcate, Alex nu a mai putut să vadă a doua carte publicată, #poțisălupți, la care a lucrat până în ultimul moment, dar Saina s-a ocupat de lansare, iar relansarea a avut loc la un an de când s-a stins. „A contat enorm să văd că lumea nu l-a uitat. Este și motivul pentru care vreau să lupt, ca lumea să ajungă la el prin cărțile pe care le-a scris. Pentru mine este doar un alt mod de a realiza că el este încă prezent. Sigur, sub o altă formă.” 

Credit foto: Banu Ștefan

Alex și-a dorit mult să doneze banii din vânzarea cărților pentru pacienții oncologici din România. A luat această decizie când el însuși era un pacient și simțea pe pielea lui cum e să treci prin asta. „Atunci m-am gândit la #NoiFacemUnSpital, pentru că donam și când eram în facultate pentru proiect, dar nu m-am gândit niciodată că voi putea face mai mult sau că Alex va putea face mai mult. Acum mi se pare că nu există o altă variantă.”  

„Spitalul mi s-a părut fenomenal.”

14 august poate fi o zi oarecare, dar pentru Saina e ziua în care s-a căsătorit cu Alex. 17 august poate fi o zi oarecare, dar pentru Saina e ziua în care l-a înmormântat pe Alex. Sunt zile lungi, trec greu, aduc durere și oboseală. Dar între aceste zile, Saina a venit la București pentru un tur la #NoiFacemUnSpital, ghidat de Carmen Uscatu, una dintre fondatoarele Dăruiește Viață.

Credit foto: Banu Ștefan

Cum i s-a părut Spitalul de Copii la care Alex împreună cu ea pun o cărămidă? „Pentru o oră, am avut senzația că sunt înapoi în Marea Britanie, de unde am venit. Mi s-a părut că are o anumită căldură și pot să simt implicarea emoțională a celor care au făcut posibil acest proiect. Știu că va fi foarte greu, pentru că micuții vor avea parte de un tratament dur, dar să mă uit la terasă, să văd culorile - mă face să mă simt bine.”

Credit foto: Banu Ștefan

Dar din perspectiva rolului ei de medic oncolog? „Eu aș fi foarte fericită să lucrez aici. Mi se pare extraordinar să văd că toate detaliile sunt puse la punct în ceea ce privește prevenția infecțiilor. Contează foarte mult pentru un cadru medical să aibă un spațiu al său, unde să poți să-ți scrii toate cazurile. Îți dorești să vii la serviciu, pentru că ești implicat și îți trăiești viața aici, împreună cu pacienții.”

„I-am făcut o promisiune soțului meu și mă voi ține de cuvânt.”

Saina vrea ca mesajul lui Alex să fie cunoscut, oamenii să-i citească cărțile și banii primiți din vânzarea lor să fie donați către #NoiFacemUnSpital. Ea a văzut cum e să treci printr-o situație dificilă și să primești ajutor de unde nu te aștepți. A impresionat-o când colegii ei de la spital au susținut-o, s-au oferit chiar să o ajute financiar.

Credit foto: Banu Ștefan

Vrea și ea să facă mai mult. Pentru Alex. Pentru pacienți. „Cred că toată experiența asta are părțile ei pozitive și trebuie să ne ducă înainte. Chiar dacă are în spate o durere imensă, merită. Eu tot timpul m-am considerat o persoană realistă, iar realismul te mobilizează.”

Saina a creat o campanie prin care vrea să strângă mai multe fonduri pentru #NoiFacemUnSpital. Și-ar dori mult ca o parte, oricât de mică, din Spital să fie făcută în amintirea lui Alex, iar pacienții să știe că s-a întâmplat datorită lui. Să le arate că nu sunt singuri. Că #poțisărâzi și #poțisălupți. Saina poate.

Și tu poți. Implică-te. Donează In Memoriam pentru Alex la acest link.


Credit foto: Banu Ștefan

Articol scris de Gabriela Vătafu