#NoiFacemUnSpital în mișcare

Eu sunt un om norocos, pentru ca sunt sanatos. Boala e o intamplare, la fel si sanatatea mea. Asa ca vreau sa ma implic si sa-i ajut pe copiii mai putin norocosi.
Campaign Icon
Ideea mea de implicare
A
Alex Dima
lei = 10 acțiuni

LATER EDIT:

Am strâns toată suma necesară pentru echiparea sălii de sport și recuperare! În doar două zile - 15.000 euro! Wow! Mulțumesc! Sunt foarte recunoscător pentru o comunitate atât de faină și generoasă. Alături de voi, chiar putem schimba viețile unor copii.

Pentru că mai este timp până la ziua mea, vreau să dublăm binele. Îmi doresc să strângem încă 15.000 euro pentru echiparea studioului radio de la #NoiFacemUnSpital.

Știați că există terapie prin muzică? Studioul radio o să fie loc de joacă, dar și de învățare. E un spațiu în care copiii vor putea uita, măcar pentru un timp, de povara bolii.

Hai să-l pregătim cu mobilier, burete pentru antifonare, mixer, microfoane, căști, calculatoare. Tot ce e nevoie ca într-un adevărat studio radio. Contez pe voi.


În România zilelor noastre, când un copil este diagnosticat cu cancer, el este țintuit cu lunile într-un pat de spital. În pat doarme. În pat mănâncă. În pat face tratamentul.

Dar cum ar fi să se miște? Să facă sport? Sau să facă recuperare? I-ar trebui, înainte de toate, un spațiu. Ei bine, spațiul deja îl avem, pentru că #NoiFacemUnSpital cu multe camere dedicate copiilor: locuri de joacă, cinema, observator astronomic, dar și săli de sport și recuperare. În acest moment, sala de sport este goală.

De ziua mea, vreau să strâng fonduri ca să o umplu cu tot ce este necesar: saltele, spaliere, un loc pentru micile balerine, un perete pentru micuții curajoși care vor să se cațere etc. Echiparea completă presupune un buget de 15.000 euro.

De ce vreau să fac asta? Pentru că sportul înseamnă sănătate. Sportul aduce atât beneficii fizice, cât și emoționale. Prin mișcare, micuții pacienți pot duce, poate un pic mai ușor, povara grea de pe umeri. Viața lor, în timp ce luptă cu boala, o să fie mai bună, cu mai puțină anxietate și mai multe endorfine.

În loc de la mulți ani sau cadouri, te rog donează în această campanie. 10 lei. 100 lei. 1000 lei. Orice sumă este importantă pentru a ne atinge împreună scopul.

#NoiFacemUnSpital și o să fie cel mai tare spital! Unul pe care România nici nu l-a visat, dar care devine realitate. Datorită ție. Mulțumesc.

mulțumesc investitorilor
11.758acțiuni strânse
0zile rămase
78.0%